Ne-am mutat

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, datorită evenimentelor din ultimele zile, finalizate cu un succes nebun de echipa de pe lângă anatati, NECUVINTELE anunţă cu mândrie că şi-a cumpărat haine noi. Pentru a fi mai aproape de dumneavoastră până la apoteoticul sfârşit al lumii în care trăim, vă invităm să ne urmaţi oriunde vom merge, pentru început

A I C I

 

The end

Până şi google ştie că vine sfârşitul lumii …

 

“De ce”-uri de azi …

Nu stiu daca aţi remarcat, dar toate posturile de radio mai de Doamne-ajută (Radio 21, Guerilla, KissFM) au câte un cuplu faimos: Dobrovolschi şi Craioveanu, Morar şi Buzdugan (sau era Buzdugan şi Morar?), Huidu şi Gănuişă…

Întreb eu: femeile de ce n-au succes în radio

 

Scrisul doctorilor

Ştie cineva să-mi spună dacă doctorii scriu atât de infect urât? Ca să pară că sunt inteligenţi sau ca să-şi ascundă eventualele greşeli??

Întreb şi io …

 

Despre lucruri mici

Îmi plac lucrurile grandioase. Opere de artă, construcţii, fapte, idei, activităţi. Şi profesioniste. Niciodată nu m-am apucat de un lucru pe care să nu-l pot face altfel decât excelent. Da, ştiu, aici aţi putea să-mi spuneţi că sunt “grandios de modestă” ) Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate, nu-mi plac activităţile “mici” gen bişniţă, speculă. Nu-mi plac “învârtelile”. Nu-mi plac lucrurile de bazar şi pantofii din imitaţii de piele. În genere, dezvolt un soi de repulsie snoabă faţă de lucrurile ieftine pe care le asociez cu o calitate nu tocmai înaltă. Nu-mi plac totuşi nici lucrurile exagerat de scumpe numai pentru că scrie pe ele D&G şi se vând în Mall.

Ei şi ca să ajung la sămânţa acestei însemnări, nu-mi plac nici birourile de traduceri mărunte. Cu sedii în încăperi mici şi obscure, în care nu intră mai mult de o persoană, cu un copiator obosit din generaţia ‘80 şi o persoană dincolo de un birou pe care tronează un monitor. Care se bazează pe notariale şi stau după acte de maşină şi certificate, diplome şi, cândva invitaţii de Spania [se câştiga pe vremuri foarte bine din traducerile invitaţiilor/împuternicirilor pentru Spania, pentru că notarii spanioli au o întreagă polologhie, se întind pe câte 4 pagini]. Ah, şi o nişte semnături absolut bestiale notarii ăştia. Lungi şi extrem de îmbârligate. Ca să revenim, birourile astea de traduceri mici îşi găsesc curând sfârşitul. Pentru că nu se mai merge pe bază de invitaţii, deci maxim 0,5% vin astfel de traduceri. Se va termina curând şi cu actele de maşină, ba chiar există judeţe unde le acceptă în original. Se termină încet-încet şi cu dosarele de emigrare pentru SUA şi Canada, că nici acolo nu mai umblă câinii cu colaci în coadă. Va mai merge înaintea sesiunilor când vin amărâţii de studenţi cu referate pentru diferite lucrări de diplomă ale domnilor profesori. Şi cam atât. Restul “biznisului” se face la nivel global, cu contracte comerciale, caiete de sarcini pentru diferite licitaţii publice sau nu, specificaţii software, manuale aparaturi, situri web şi altele.

Aşa-i când stai la ciupeală. Ajungi să nu mai ai ce ciupi.