Experienţă cu Poliţia Română în dimineaţa asta. După ce am venit circa 2 sate după un camion, la un moment dat am super vizibilitate şi depăşesc. Văzusem eu 2 faruri aprinse şi am ştiut că e poliţie, dar nu depăşisem 90, nu părea să fie niciun semn. Normal că mă înscriu la loc pe banda mea după depăşire şi-l văd pe ăla că se dă jos, semnalizez şi eu şi mă opresc. Îmi dau ochelarii jos, deschid geamul, zâmbesc: bună dimineaţa. “Bună dimineaţa. De ce sunteţi aşa zâmbăreaţă?”
(Cu asta m-a-ncuiat? De ce n-aş fi fost?)
“M-aţi văzut?” întreabă el
“Da, v-am văzut”.
“Păi am şi aprins farurile, am crezut că o să fiţi mai atentă”.
“Păi ce, era linie continuă?” (cu linia continuă am eu o mică problemă”.
El: “Nu era, dar noi urmărim indicatoarele, nu linia continuă”.
“Păi şi aveam indicator?” (Mă uit înapoi, văd într-adevăr indicator de depăşire interzisă, dar era pentru celălalt sens.)
Şi-i zic: “păi sincer, nu am văzut niciun indicator pe sensul meu. Văd acuma că este pentru ceilalţi, dar oricum nu vreau să mă cert cu dumneavoastră. Dacă am greşit, daţi-mi amendă şi gata.”
Îi dau actele se uită, zâmbeşte, zâmbesc şi eu. Mă întreabă de ce a expirat RCA-ul, îi spun că am uitat să listez copie după ăla nou, dar aprind repede laptopul dacă vrea. Mă întreabă de ce nu am originalul, îi spun că trăim în România şi l-au trimis prin curier, dar nu l-am primit. Mă întreabă unde merg şi-mi spune că poate să-mi suspende şi permisul. Mă uit cu un zâmbet tâmp, dau din umeri. Îmi dă actele şi spune altădată să fiu mai atentă. Îi mulţumesc frumos şi plec şi eu. Dacă-mi dădea amendă, mă şi întorceam să văd dacă am avut sau nu indicator cu depăşire interzisă. Era o zonă excelentă de pe sensul meu, mă îndoiesc că aveam. Cert e că iară m-am trezit după camionul cu vaci şi până la Lugoj nu l-am mai putut depăşi ….
10.08.08 at 4:00 pm
Tocmai am trimis mailul de mai jos la politia din Cluj … dar nu am sperante mari privind efectele … vorba reclamei … n-ai cu cine dom’le, n-ai cu cine …
))
Buna ziua!
In dimineata zilei de 9 august ora aprox. 04:45 am fost oprit de un echipaj de politie in Campia Turzii
si mi s-a suspendat carnetul de conducere, am primit puncte de penalizare si amenda pentru
o depasire pe trecerea de pietoni.
Cu toate ca dupa litera legii echipajul/agentul (nu pot descifra numele de pe exempalrul 3 al PV)
au avut perfecta dreptate iar acest email NU este o reclamatie (privind depasirea pe trecere de pietoni)
va supun totusi atentiei imprejurarile “incidentului” poate Va ajuta sa preveniti alte asemenea intamplari,
doamne fereste sa fie cu urmari.
Trecerea de pietoni de pe strada 1 Decembrie 1918 din Campia Turzii, din dreptul imobilului cu numarul 116
este “protejata” de maxim 10 metri de linie continua pe ambele parti iar in afara de marcajul de pe carosabil
trecerea nu este semnalizata cu alte mijloace – astfel (cum era si cazul meu) daca cineva doreste sa se angajeze
intr-o depasire, o poate face fara nici un avertisment asupra trecerii de pietoni care urmeaza, in perfecta legalitate,
pe linie intrerupta, cu doar circa 20 metri inaintea trecerii de pietoni mentionate.
Si daca vehicolul depasit este un autotren (cum era in cazul meu) cel care depaseste nu are nici o sansa sa vada
indicatorul de trecere de pietoni – si in mod inevitabil va trece peste trecerea de pietoni fiind inca in depasire.
Faptul ca echipajul de politie stationa la cca 30 metri dupa trecerea de pietoni “pescuind” dupa contravenienti
indica (oare doar mie ?) faptul ca se cunoaste problema semnalata de mine mai sus, dar in loc sa se incerce
rezolvarea situatiei (linie continua mai lunga de 10 metri inainte si dupa trecere, alte indicatoare – eventual luminoase)
- in buna traditie romaneasca cu profund iz balcanic si aer smecheresc – pur si simplu se profita de situatia din
teren si se impart amenzi …
Iar acest comportament / aspect nu imbunatateste imaginea politiei in general (nu prea stralucita nici asa – sa recunoastem)
Tin sa subliniez, ca dupa litera legii, echipajul a avut perfecta dreptate – dar s-a pierdut cumva spiritul legii,
care in opinia mea ar trebui sa fie asigurarea unei circulatii in conditii de siguranta maxima si prevenirea prin orice mijloace
a evenimentelor rutiere.
Dar legea in sine nu poate sa faca asta – cei care aplica legea si cunosc extrem de bine situatia din teren ar trebui sa fie
proactivi si sa intervina pentru a preveni si nu pentru a pedepsi – care pedeapsa uneori poate fi tarzie pentru unii nefericiti de pe
trecerea respectiva de pietoni.
Faptul ca in timp ce mi se intocmea procesul verbal (cca. 10-15 minute) alte trei (3 !!!) masini au trecut in depasire pe
trecerea de pietoni pare sa sublinieze faptul ca nu sunt singurul care incalca legea impotriva vointei/dorintei lui.
Am avut doar “nesansa” sa fiu ales pentru a fi amendat.
Marcajele si indicatoarele din zona sunt cel putin de natura sa induca in eroare conducatorii auto, sunt necorespunzatoare
sau chiar proaste (cel putin noaptea).
Inchei prin speranta ca adresele de mail nu sunt doar decorative pe pagina Dvs. de internet
si deasemenea ca aceasta interventie de a mea va induce un sir de actiuni menite sa corecteze
situatia din teren pentru a preveni alte evenimente de acest gen.
Pentru alte detalii, puteti consulta procesul verbal
nr. 1389567 din 09 august 2008 intocmit de (indescifrabil) de la politia din Campia Turzii judetul Cluj
cu dovada aferenta seria DDA nr. 300730 din aceeasi data.
Cu stima,
Contravenientul de serviciu
11.08.08 at 2:34 pm
Păi cum altfel să-şi atingă “targetul” de amenzi?